ODISEEA GEROVITALULUI.

Povestea Gerovitalului începe undeva pe la jumătatea secolului al XX-lea. Ana Aslan, pe atunci în vârstă de 52 de ani, preda la Facultatea de Medicină din Timişoara şi era preocupată de studierea procainei, un cunoscut anestezic local. De-a lungul anilor, mai mulţi medici evidenţiaseră câteva efecte surprinzătoare: uneori, durerile articulare cedau, părul alb se recolora, iar calitatea tegumentului se îmbunătăţea. Erau însă doar observaţii disparate, venite în special din partea chirurgilor. În premieră, Ana Aslan lua în calcul potenţialul procainei de a fi utilizată în lupta împotriva îmbătrânirii. Ea o folosea de mai mult timp în tratarea arteritelor, în afecţiunile circulaţiei periferice, dar dorea să o extindă şi la cazurile de reumatism. În primăvara anului 1949 s-a ivit ocazia.

“Pe 15 aprilie, am cunoscut un tânăr student la medicină, care suferea de artroză acută, în stare de criză de trei săptămâni – nota ea. Genunchiul lui era imobilizat şi fiecare mişcare îi provoca dureri atroce. Medicaţia care-i fusese administrată nu-i uşurase suferinţa decât pe termen scurt.” A ales să-i administreze o soluţie cu procaină 1% în artera femurală, deşi exista riscul să nu o nimerească, artera unei persoane tinere fiind foarte subţire. A reuşit, iar după câteva minute tânărul a ridicat piciorul şi l-a îndoit de mai multe ori. La scurt timp, el a părăsit spitalul. “Şocul şi interesul erau atât de mari, încât am renunţat la cariera universitară – căreia mă dedicasem trup şi suflet – pentru a mă consacra studiului acestei substanţe.”

După doi ani, Ana Aslan a început un experiment de lungă durată pe animale, asociat cu un studiu clinic pe 25 de pacienţi vârstnici, bazat pe procaină injectabilă, şi a constatat îmbunătăţirea stării lor generale. Printre exemplele care au demonstrat ulterior eficienţa taratmentului se afla şi cel al unui pacient în vârstă de 110 ani. După patru ani de tratament, tremurăturile mâinilor şi ale capului aproape încetaseră, putea să meargă singur, avea poftă de mâncare, părul alb se repigmenta, iar depresia era înlocuită de o stare psihică bună.

Rezultatele satisfăcătoare au determinat-o pe Profesoară să caute o compoziţie care potenţa efectele benefice ale procainei şi a continuat cercetările împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu. Ele au scăzut pH-ul procainei de la 4,5 la 3,3, care era astfel stabilizată şi exercita în organism o acţiune mai îndelungată înainte de a intra în reacţie de hidroliză (în mod obişnuit, e eliminată în circa o oră).

Ingredienţii adăugaţi procainei erau agenţi antioxidanţi şi stabilizatori, iar menţiunea H3 adăugată denumirii produsului – Gerovital – indica acţiunea de tip vitaminic a medicamentului. Acesta se menţinea în organism peste şase ore şi depăşea cu mult efectele anestezice. Evaluarea clinică a Gerovitalului pe 7.600 de pacienţi a determinat omologarea sa în anul 1957 şi trecerea la producţia de serie sub formă de fiole, iar cinci ani mai târziu şi sub formă de drajeuri, cremă terapeutică şi loţiune capilară.

Prof. Ana Aslan a intuit si descoperit actiunile terapeutice de tip biotrofic ale procainei prin tratament de lunga durata in doze mici cu rol curativ si profilactic. Gerovitalul si Aslavitalul s-au dovedit a fi superioare procainei din punct de vedere al tolerantei si eficacitatii, fapt confirmat de medici si cercetatori.

La nivel celular si molecular situsurile de actiune ale procainei si ale produsilor sai de metabolism sunt multiple, ceea ce sustine numarul mare de efecte terapeutice. Procaina se leaga de constituentii membranari si interactioneaza cu o serie de canale ionice sau influenteaza cai metabolice care implica mesageri intracelulari.

Metabolitii primari si secundari ai procainei participa ca precursori in sinteza unor compusi esentiali pentru metabolismul celular.

Procaina, GH3 si Aslavitalul au actiune antioxidanta: inhiba generarea speciilor reactive ale oxigenului si peroxidarea lipidica in sisteme enzimatice si neenzimatice, corelat cu efectul modulator asupra enzimelor antioxidante.

GH3 si Aslavital isi exercita actiunea asupra procesului de aterogeneza prin diminuarea nivelului lipidelor si lipoproteinelor plasmatice, prin actiunea procainei la nivelul membranei eritrocitare si prin mecanisme antioxidante.

GH3 si Aslavital ar putea fi inclusi in categoria inhibitorilor MAO reversibili si competitivi, ceea ce a justificat utilizarea lor in clinica in studii privind tratamentul depresiei, efectuate in anii 80.

Gerovitalul si Aslavitaul intervin in mecanismele de imbatranire la nivel celular si molecular si actioneaza asupra unor mecanisme comune bolilor cronice degenerative la varstnici. Se poate considera ca aceste doua produse romanesti marcheaza inceputul erei gerontoprofilaxiei.